Investițiile Aparegio Gorj avansează la Tismana. Lucrările au depășit 65% grad de realizare
Aparegio Gorj continuă implementarea proiectelor de investiții destinate modernizării și extinderii infrastructurii de apă și apă uzată din județ. Unul dintre contractele aflate în derulare este CL13 – „Execuție rețele de canalizare și apă în Tismana, inclusiv stații de pompare și conducte de refulare”, investiție de importanță majoră pentru dezvoltarea serviciilor de utilități publice din orașul Tismana și localitățile aparținătoare.
Contractul face parte din „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Județul Gorj”. Lucrările sunt executate de Asocierea SC Excelsior Fluss Group SRL – Consorzio Stabile EBG Group, valoarea contractului fiind de 43.114.390,39 lei, fără TVA.
Semnat în data de 14 iunie 2022, contractul are o durată totală de 54 de luni, iar termenul de finalizare a lucrărilor este 16 decembrie 2026.
Investiții importante pentru alimentarea cu apă și canalizare
Contractul prevede realizarea unor lucrări complexe pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă și dezvoltarea infrastructurii de canalizare, printre care:
• remodelarea hidraulică a conductei de transport Ruseața – Gornovița;
• reabilitarea parțială a rețelei de distribuție din localitățile Gornovița, Topești și Vâlcele;
• realizarea conductelor de transport și echilibrare hidraulică;
• construirea a două stații de pompare pentru ridicarea presiunii în rețeaua de distribuție;
• amenajarea a șapte cămine de sectorizare;
• înființarea unei rețele de canalizare în zona centrală a orașului Tismana și în localitățile Pocruia, Isvarna, Costeni și Celei;
• construirea a 16 stații de pompare pentru transportul apelor uzate și a conductelor de refulare aferente.
La finalizarea investiției, locuitorii din zonă vor beneficia de servicii de apă și canalizare moderne, sigure și conforme cu standardele europene de protecție a mediului și sănătății publice.
Stadiul lucrărilor
Conform situației la ultima raportare progresul fizic al contractului este de 65,90%.
În cadrul componentei de alimentare cu apă au fost executate:
• 3.206 metri de rețea reabilitată în Gornovița, Topești și Vâlcele, reprezentând 52,43% din cantitatea prevăzută;
• 6.886 metri de conducte de transport și distribuție, reprezentând 69,89% din totalul contractat.
Pe canalizare, antreprenorul a realizat:
• 17.807 metri de rețea de canalizare, ceea ce reprezintă 55,44% din lungimea totală prevăzută;
• 3.206 metri de conducte de refulare, respectiv 44,11% din cantitatea contractată.
În luna aprilie 2026 au fost executați suplimentar 360 metri de rețea de canalizare și 200 metri de conducte de refulare.
În perioada următoare, constructorul va continua lucrările de extindere a rețelelor și va demara execuția stațiilor de pompare prevăzute în contract, astfel încât investiția să fie finalizată în termenul asumat.
Prin implementarea acestui proiect, Aparegio Gorj contribuie la creșterea calității vieții locuitorilor din Tismana și localitățile învecinate, precum și la dezvoltarea durabilă a comunităților deservite.
Program de furnizare a apei
Având în vedere seceta prelungită și diminuarea debitelor asigurate de sursele de apă, precum și în conformitate cu măsurile prevăzute în Programul de restricții, APAREGIO GORJ S.A. – informează consumatorii că furnizarea apei potabile se realizeaza după următorul program in localitatile:
Sistemul de alimentare cu apă Copăcioasa
Satele Bîrca (partea de jos), Răuțoaia, DN 67 (parțial), Botești, Cartierul de Romi și Văleni – furnizarea apei se va face în intervalul orar 09:00 – 18:00.
Satele Bîrca, Linia Mare (partea de sus) – furnizarea apei se va face în intervalul orar 18:00 – 22:00.
Sistemul de alimentare cu apă Ceratu de Copăcioasa
Satele Ceratu de Copăcioasa, Ceratu de Pădure, Budieni și Pîrvulești – furnizarea apei se va face în intervalele orare 07:00 – 09:00 și 16:00 – 22:00.
Satele Mogoșani și Bobu (partea de sus): între orele 09:00 – 22:00;
Satele Bobu (partea de jos) și Colibași: între orele 15:00 – 22:00.
Localitatea Novaci:
str. Ranca 07:00-16:00 si str. Scarita 16:00-07:00 (alternativ saptamanal)
Localitatea Pestisani
Satele: Pestisani, Borosteni si Hobita, după următorul program: 06:00-10:00 si 18:00-22:00 ;
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere. Facem apel la consumatori să utilizeze apa în mod responsabil, astfel încât resursele disponibile să poată acoperi necesarul tuturor utilizatorilor.
