Aparegio Gorj a încheiat astăzi campania de ecologizare „Natura nu este doar un loc…este acasă”. Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, angajații operatorului au desfășurat o frumoasă acțiune la Stația de Epurare a Apelor Uzate din Târgu-Jiu. Astfel, pe parcursul zilei, s-au plantat arbori și s-au ecologizat zonele din interiorul stației. De asemenea, la acțiuni au participat și copiii angajaților care au primit informații despre importanța protejării mediului inconjurător, rolul și mecanismul de funcționare al unei stații de epurare, informații despre laboratorul operatorului, testarea demonstrativă a pH-ului apei potabile și totodată au fost “premiați” cu materiale și articole concepute pentru a marca această zi.
Lansată în luna mai, campania „Natura nu este doar un loc…este acasă” a fost gândită și menită să marcheze „Ziua Mondială a Mediului” cu multiple acțiuni de ecologizare organizate săptămânal de angajații operatorului. În cadrul acestei campanii, au fost igienizate Stațiile de Epurare din aria de operare a societății:Runcu, Lelești, Tismana, Bumbești-Jiu-Curtișoara, Dănești, Țicleni, Târgu-Cărbunești, Rânca-Novaci-Baia de Fier și Târgu-Jiu.








