Category Archives: Informare de Presa

Informare de presă

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la majorarea prețului la apă de 8 ori în ultimii 2 ani, informație tendențioasă și eronată care aduce prejudiciu de imagine operatorului Aparegio, societatea vine cu următoarele precizări:

Aparegio Gorj asigură exploatarea si dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din judetul Gorj din anul 2007 și nu distribuie agent termic către populația din municipiul Târgu Jiu.

Conform angajamentelor asumate prin Contractul de Delegare, începând cu anul 2013, operatorul a trecut la tariful unic apă-canal pe întreaga arie de operare, iar din 01.05.2019 tariful a fost ajustat aplicându-se indicele prețului de consum (transmis de către Agenția Națională de Statistică) pentru perioada 2013-2019 în cuantum de 7,18 %.

Ca și evoluție prețul la apă și canal din anul 2013 este prezentat în tabelul următor:

Se observă că în perioada 2013-2019 tarifele au rămas nemodificate, utilizatorii plătind din ce în ce mai puțin datorită scăderii cotelor de TVA (de la 24% la 19% și 9%). Astfel, tariful total pentru apa potabilă și canalizare (inclusiv TVA) a scăzut de la 6,2 lei in 2013 la 5,45 lei în 2019. Singura ajustare de tarif a fost operată începând cu 01.05.2019 ca urmare a evoluției indicelui prețurilor de consum (rata inflației) în perioada 01.07.2013-28.02.2019, creșterea fiind de 7,18%.

Informare de presă

Un grup de localnici din orașul Tismana s-a deplasat la sediul operatorului regional de apă și canal din județul Gorj pentru a purta discuții referitoare la intrarea în aria de operare a localității mai sus-menționate. Cu această ocazie au fost dezbătute probleme ale fostului și actualului operator. Totodată, reprezentanții Aparegio au stabilit activitățile pe care le vor derula în perioada următoare: identificarea tuturor consumatorilor contorizați (indexul și integritatea contorului) / necontorizați, încheierea contractelor de furnizare a apei și demararea acțiunii de igienizare a conductelor de aducțiune și distribuție, regularizarea facturilor (cu utilizatorii și vechiul operator).

Pe această cale, facem un apel către toți utilizatorii de apă din Tismana să încheie contracte de furnizare prin echipele mobile ale societății care se află în această perioadă pe raza localității sau prin deplasarea proprie la sediul Centrului de Exploatare și Distribuție a Apei Tismana unde fiecare consumator poate să aducă la cunoștința CED-ului problemele apărute în exploatarea sistemului de apă din localitate.

În cadrul întâlnirii a fost prezentat și „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Gorj”, în care sunt propuse investiții majore pentru UAT Tismana în valoare de 17 milioane de euro.

Informare de presă

Operatorul Aparegio Gorj a redeschis începând cu data de 19.12.2019 punctul de lucru din strada Nicolae Titulescu, nr 8, Târgu Jiu. Casieria situată în clădirea Casei Tineretului va avea programul de funcționare luni-vineri între orele 9.00-17.00. În locația recent renovată, utilizatorii noștri își vor putea achita facturile și, totodată, vor primi informații despre contracte, racordări, branșamente, lucrări executate de operator, serviciul de contorizări individuale întrucât, în paralel cu casieria operatorului, va funcționa și un front office, birou unde angajații vor oferi informații despre activitatea societății.

Menționăm faptul că facturile de apă și canal vor putea fi achitate în continuare și la celelalte două casierii din municipiul Târgu-Jiu, respectiv în zona Paralela 45 și strada Vasile Alecsandri(sediul Aparegio Gorj-CED Târgu Jiu).

Informare de presă

În dimineața zilei de vineri, 13 Decembrie 2019, Echipa S.C Aparegio Gorj S.A. a început acțiunea de verificare a instalațiilor de apă, a căminelor de vane, inventariere a sistemului de transport și distribuție apă pentru prevenirea înghețului și încheierea contractelor de furnizare a apei potabile și canalizare cu toți utilizatorii din stațiunea montană Rânca, și a-i sprijini în această perioadă aglomerată datorată sărbătorilor de iarnă începând cu ora 7:00.

Membrii Aparegio Gorj au luat legătura cu șeful cabanierilor din stațiunea Rânca, acesta oferindu-ne sprijin în identificarea consumatorilor care nu figurează în evidența operatorului regional de apă-canal, în vederea intrării în legalitate a acestora.

Echipele Aparegio Gorj au procedat la identificarea și curățarea căminelor de vane în nodurile principale din stațiunea montană Rânca, pentru buna funcționare a rețelei de apă în perioada următoare.

Personalul specializat pentru încheierea contractelor de furnizare a apei potabile și canalizare menajeră a facilitat încheierea contractelor cu proprietarii din Rânca. Această acțiune va continua “door to door” în perioada 13-15 decembrie 2019.

Caminele de vane au fost pregătite pentru sezonul rece prin izolare cu polistiren expandat pentru a preveni înghețul, s-a efectuat manevrarea vanelor închis-deschis, rămânând în poziția “deschis”, pentru buna distribuire a apei în stațiunea montană Rânca.

Sub sloganul “Ne garantați loialitate, vă garantăm fidelitate” s-a finalizat prima zi a acțiunii de verificare și pregătire pentru perioada de iarnă a stațiunii montane Rânca. Echipa Aparegio formată din 40 de angajați, împreună cu șefii Centrelor de Exploatare și Distribuție a apei au depus toate eforturile pentru ca atât locuitorii stațiunii cât și turiștii să nu întâmpine probleme pe perioada iernii.

Informare de presă

Având în vedere că operatorul Aparegio Gorj a preluat sistemul de alimentare cu apă și canalizare din zona montană Rânca, vineri, 13.12.2019, o echipă Aparegio Gorj formată din 40 de angajați se va deplasa în stațiune. Acțiunea vine în scopul verificării instalațiilor de apă, căminelor de vane precum și a manevrării acestora, a inventarierii sistemului de transport și a distribuției apei pentru prevenirea înghețului în sezonul de iarnă, pregătirii bazinelor de înmagazinare pentru asigurarea aportului de apă pentru următoarea perioadă (Sărbătorile de iarnă), și ,de asemenea, pentru încheierea contractelor de furnizare a apei potabile și canalizare menajeră cu toți utilizatorii din zona mai sus menționată.

Vor participa la această acțiune: șefii Centrelor de Exploatare și Distribuției a Apei din Târgu-Jiu, Târgu-Cărbunești, Bumbești-Jiu, Novaci, personalul specializat pentru încheierea contractelor de furnizare a apei și specialiștii pentru probleme tehnice.În cadrul acțiunii vor fi folosite și utilajele operatorului de apă și canal.

În cadrul verificărilor menționăm că utilizatorii care nu au contract cu operatorul vor trebui să intre în legalitate, în caz contrar vor fi debranșați de la rețeaua de alimentare cu apă.

Pe această cale, mai facem un apel către toți utilizatorii de apă/canal din zona Rânca să solicite sprijinul Centrului de Exploatare și Distribuție Novaci pentru a intra în legalitate( persoanele fizice și juridice fără contract). Pentru alte informații suplimentare vă stau la dispoziție datele de contact ale șefului CED Novaci- Nadia Dungă -numărul de telefon 0753898227,adresa de mail dunga.nadia@aparegio.ro cât si call center-ul societății 0253/920 unde veți fi îndrumați către departamentul tehnic și site-ul www.aparegio.ro.

Astfel de acțiuni vor urma și în weekend-ul 14.12.2019-15.12.2019 dar și în perioada următoare.

Ne garantați loialitate și noi garantăm fidelitate!

Informare de presă

 

Orașul Novaci a fost preluat de către operatorul Aparegio în anul 2017, însă preluarea efectivă a acestui serviciu pentru zona turistică Rânca s-a realizat la data de 23 octombrie 2019, dată de la care compania de apă și canal prin Centrul de Exploatare și Distribuție Novaci exercită atribuțiile de administrare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare în acest areal. Prin urmare, aducem în atenția populației faptul că branșarea/racordarea la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare se va face numai pe bază de aviz și proiect întocmite de SC APAREGIO GORJ SA-CED NOVACI (Informațiile referitoare la documentele necesare pot fi preluate de pe platforma online a operatorului www.aparegio.ro).

Astfel, facem un apel către toți utilizatorii de apă/canal din zona Rânca să solicite sprijinul Centrului de Exploatare și Distribuție Novaci pentru a intra în legalitate (persoanele fizice și juridice fără contract).

Datele de contact sunt următoarele:
-numărul de telefon 0753898227-șef CED Novaci- Nadia Dungă
-adresa de mail dunga.nadia@aparegio.ro

Operatorul APAREGIO GORJ SA efectuează activități pentru a asigura necesarul de apă tuturor utilizatorilor din zona turistică Rânca ce au contractat serviciul de alimentare cu apă/canal. Având în vedere starea sistemului de alimentare cu apă și cantitățiile mici de precipitații din acest an, până la realizarea unor noi surse alternative sunt inevitabile întreruperi ale alimentării cu apă în această zonă.

După perioada prelungită de secetă din acest an, ce va fi urmată de perioada de iarnă(îngheț), un efect iminent va fi diminuarea debitelor preluate în sistemul de alimentare cu apă. Urmarea este fluctuația debitelor pe rețeaua de distribuție la nivelul operatorului SC Aparegio Gorj SA – Centrul de Exploatare și Distribuție Novaci.

Distribuţia apei se va face după un program propus de operator şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, program ce va fi adus la cunoştinţa utilizatorilor în timp util, prin mijloace adecvate (mass-media).

Pentru perioada în care operatorul APAREGIO GORJ SA nu poate asigura debitul de apă necesar utilizatorii iși vor asigura necesarul de apă prin înmagazinarea apei în bazine proprii sau din surse proprii.

Având în vedere că la momentul preluării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, sistemul este în stare necorespunzătoare iar sistemul de canalizare este parțial funcțional, pentru asigurarea parametrilor tehnici și funcționali ai sistemului în zona montană Rânca, prin programul POIM 2014 -2020, APAREGIO GORJ SA a prevăzut măsuri care se referă sintetic la:

În urma investițiilor de reabilitare a surselor la izvoare pentru captarea apelor, dar și găsirea de noi izvoare pentru aportul de debit, populația și turiștii din zona Rânca nu se vor mai confrunta cu lipsa apei.

Informare de presă

Având în vedere informațiile apărute joi, 17.10.2019, în spațiul public (pe un site de socializare), Aparegio vine cu următoarea precizare:

Dintr- un total de 14 foraje din perimetrul Tetila- Curtișoara –Bumbesti Jiu, 4 sunt arteziene. Apa colectată de la cele 4 foraje arteziene este înmagazinată la Stația de Tratare Iezureni, într-un bazin de 450 mc, din care se suplimentează, în orele cu consum de vârf, apa venită din Stația de Tratare din Dealul Târgului. În momentul în care bazinul este plin, pe by-pass apa din forajele arteziene ajunge în râul Jiu.

Conform Normativului Tehnic NP133-2013, forajele arteziene nu pot fi blocate deoarece acestea se nisipează și devin nefuncționale.

Operatorul are în vedere pe Master Plan mărirea capacității de înmagazinare în Stația de Tratare Iezureni.

Aparegio Gorj la ExpoApa

Operatorul de apă și canal Aparegio Gorj a participat, şi în acest an, la cea de-a 21-a ediție a Forumului Regional al Apei Dunăre – Europa de Est ExpoApa, care s-a desfășurat în perioada 23-25 septembrie la Palatului Parlamentului, București. Evenimentul a fost derulat sub egida Asociației Române a Apei, organism profesional ce reunește operatorii de apă din țară și aduce în atenţia participanţilor informaţii de cea mai mare actualitate privind evoluţia şi dezvoltarea sectorului apei din România, în primul rând, dar şi din ţările din regiune şi nu numai.

Pe parcursul desfășurării acțiunilor din cadrul ediției 2019, reprezentanții operatorului de apă și canal din Gorj, prezenți la eveniment, au oferit informații și pliante privind serviciile și perspectivele de viitor pe care Aparegio le întreprinde în activitatea pe care o desfășoară.

De asemenea, în cadrul aceluiaşi eveniment s-a desfășurat și concursul profesional pentru instalatori “Instalare Branșament sub Presiune”, unde reprezentanţii societății au obținut locul 2 dintre cele 13 echipe participante.

Aparegio Gorj este reprezentantă în echipa de conducere a uneia dintre cele mai importante structuri ale Asociației Române a Apei, respectiv Comitetul Teritorial Olt-Jiu, de către directorul general al instituției,Traian Pătrășcoiu, care ocupă funcția de vicepreședinte.

Informare de presă

În secolul vitezei, fiecare dintre noi incearcă să-și optimizeze timpul. Plata facturilor este una din îndatoririle pe care le avem de îndeplinit lunar, iar achitarea on-line este cea mai facilă metodă.

Operatorul Aparegio Gorj a pus la dispoziția utilizatorilor încă din anul 2016 o platformă pe site-ul societății, însă interesul pentru accesarea on-line este scăzut. Doar 1.223 de utilizatori (persoane fizice-1035, persoane juridice-188) sunt înregistrați în prezent pe portalul Aparegio.

Încurajăm pe această cale toți utilizatorii societății care primesc facturi individuale (persoane fizice, neînscrise într-o asociaţie de proprietari) să efectueze plăţi prin utilizarea portalului www.aparegio.ro. Trebuie menţionat faptul că platforma este securizată, cetăţenii putând să achite facturile în condiţii de deplină siguranţă întrucât la acest serviciu se utilizează procesatorul de plăţi EuPlătesc.ro, folosit şi de unităţile bancare.

Factura de apă se poate plăti direct de pe site-ul www.aparegio.ro. în numai patru paşi simpli: accesarea aplicaţiei de pe prima pagină a site-ului societăţii şi intrarea în cont, selectarea facturii de plătit şi accesarea zonei securizate de plăţi, plasarea comenzii şi finalizarea plăţii prin introducerea datelor personale de pe card şi confirmarea tranzacţiei. Pentru crearea unui cont este nevoie de o adresă validă de e-mail şi de factura Aparegio, de pe care se va folosi codul de client şi numărul de contract, înscrise pe aceasta. Pe lângă realizarea plăţii electronice, prin card bancar, aplicaţia permite utilizatorilor să îşi vizualizeze istoricul consumurilor, sumele achitate sau datorate şi să transmită electronic petiţii legate de plăţi sau facturi. De-a lungul timpului, compania de apă a pus la dispoziţia clienţilor metode diversificate de plată – prin reţelele bancare, bancomate, oficiile poştale, reţeaua PayPoint, fără perceperea vreunui comision.

După data de 25 a fiecărei luni, clienţii care primesc facturi individuale pot utiliza portalul www.aparegio.ro pentru a transmite indexul, a efectua plăţi sau a transmite sesizări, avarii şi sugestii la numărul de telefon 0253/920.

Stimati utilizatori,

SC Aparegio Gorj SA a dat startul unui amplu program de informare a populaţiei din loc. Tg jiu, Motru, Bumbesti Jiu, Tg-Carbunesti, Ticleni, Novaci, Runcu,Scoarta, Rovinari si Turceni, cu privire la activitatea pe care o desfăşoară. Reprezentanţii operatorului au impartit pliante de informare si conştientizare a cetăţenilor, cu privire la:

– Program de curăţare si intretinere a sistemului de canalizare “Canalizarea nu este tomberonul tau”;

– Investiţiile cuprinse in „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apa si Apa Uzata in Judeţul Gorj (POIM 2014-2020), cu o valoare care depăşeşte 200 mii. Euro, in cele 10 unităţi administrative teritoriale.

Cetăţenii care au primit broşurile au fost interesaţi de informaţiile oferie cu privire la serviciile de apa si canal oferie de operator, urmând ca aceasta campanie de informare sa se desfăşoare si in zilele următoare.