INFORMARE

APAREGIO GORJ SA informează utilizatorii – familii si persoane singure, cu domiciliul in Tg-Jiu, care au media veniturilor băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie – ca, in baza Legii 241/2006 -Republicată, pot solicita acordarea de ajutoare lunare de la bugetul local in vederea plăţii serviciului de alimentare cu apă si de canalizare.

Potrivit art.121 alin 6 din Legea 241/2006 -Republicată acordarea ajutorului lunar se face la solicitarea scrisă a persoanei singure sau familiei, solicitare ce se va depune la Primăria Municipiului Tg-Jiu.

”BEA APĂ, DAR NU O RISIPI!”, o campanie promovată de S.C.Aparegio Gorj S.A.

Pe data de 28.07.2020, echipele Aparegio Gorj, împreună cu Poliția Locală a municipiului Târgu-Jiu, au început acțiunea de inventariere a abonaților în vederea depistării branșamentelor frauduloase. Prima locație vizată a fost cartierul Polata.

Reprezentanții operatorului de apă fac din nou apel către locuitorii județului Gorj ca, în această perioadă de secetă, să utilizeze apa în mod responsabil și numai pentru uzul casnic. Acțiuni precum udatul grădinilor sau spălatul covoarelor/mașinilor, „contribuie” la scăderea presiunii sau întreruperea totală a apei.

Utilizatorii care vor fi depistați că întreprind astfel de activități vor fi sancționați în temeiul Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare, care stipulează clar faptul că este prioritară satisfacerea nevoilor de apă ale populației și, în acest scop, se interzice risipa apei potabile prin folosirea în alte scopuri decât consumul.

Acțiunile vor continua cu verificări în rândul abonaților în ceea ce privește legalitatea branșamentelor de apă.

Campania “Suntem parte din viata ta!”

Aparegio Gorj a demarat vineri, 15.05.2020, campania ”Suntem parte din viața ta”. Este o acțiune gândită și menită să vină în sprijinul populației care se confruntă cu lipsa apei, având în vedere că prognozele hidrologice emise de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărie a Apelor pentru intervalul mai – iulie 2020 se vor situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunar. Astfel, săptămânal, echipe Aparegio vor distribui recipiente cu apă potabilă la gospodăriile afectate de secetă. Prima acțiune de acest gen a avut loc în comuna Scoarța unde au fost împărțite 600 de bidoane cu apă potabilă de către angajații societății în colaborare cu reprezentanții primăriei din comună.

Următoarea acțiune va avea loc în perioada 22-24 mai 2020 la Centrul de Exploatare și Distribuție Runcu. Campania ”Suntem parte din viața ta” se va derula cu sprijinul administrațiilor locale.

Comunicat de presă

Aparegio Gorj este în continuare ținta atacurilor politice și prezintă un interes major pentru administrația municipală. Nu pentru justificarea activității operatorului ci doar pentru informarea cât mai corectă și veridică a cetățenilor din județul Gorj, societatea aduce în atenția populației informări punctuale.

1. Majorarea/scăderea tarifelor la apă și canalizare
Tarifele practicate pentru serviciile de apă și canalizare de către Aparegio Gorj au fost stabilite în urma Directivelor Europene, pe baza legislației în vigoare și conform Contractului de Delegare. Până în anul 2013 ,tarifele la apă și canal au fost stabilite conform Strategiei de Tarifare trecându-se la tariful unic, cu mențiunea că în perioada 2013-2019 tarifele la apă și canal au suferit modificări doar în urma variației TVA-ului. Potrivit ultimei situații transmise de ANRSC la data de 30.04.2020, Aparegio Gorj, ocupă penultima poziție din punct de vedere al tarifelor practicate. (vezi atașament)

2. Taxarea Apei Pluviale
Având în vedere că în municipiul Târgu- Jiu sistemul de canalizare este și mixt, o parte din apa pluvială (“apa de ploaie”) colectată de pe suprafețele construite/ neconstruite este transportată spre Stația de Epurare Târgu- Jiu și supusă procesului tehnologic de epurare, ceea ce presupune costuri materiale ridicate. Apa pluvială nu se taxează, ci serviciile de întreținere a rețelelor de canalizare pluvială.

3. Investiții
Aparegio Gorj este operatorul regional de apă și canalizare al cărui obiect principal de activitate este captarea, tratarea şi distribuţia apei (Cod CAEN 3600), colectarea şi tratarea apelor uzate (Cod CAEN 3700).Prin urmare:

A. În programele pentru proiectele majore sectoriale beneficiind de cofinanțare din fonduri de coeziune, naționale și fonduri proprii între anii 2015 – 2020 au fost și sunt în desfășurare:

A1. Proiectul: ,,Îmbunătățirea procesului de tratare la stațiile de apă din localitățile componente Preajba și Polata – Municipiul Târgu- Jiu,, executat și pus în funcțiune până la 30.06.2016 pentru un modul de tratare a amoniului pe amplasamentul existent la STA Preajba și un modul de tratare a amoniului pe amplasamentul existent la STA Polata – valoare 2.270.000 Euro fără TVA din care contributia APAREGIO rămasă după perioada de încheiere a programului – POS Economii (31.12.2015) este de peste 850.000 Euro.

A2. Proiectele din programul POIM Faza II :
1. ,,Reabilitarea și Extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Târgu-Jiu – faza II –,, executat și pus în funcțiune până în anul 2017 pentru :
– 3,0 Km conducta noua de aducțiune de la sursa Runcu;
– 5,5 Km conducte noi și reabilitate pentru rețeaua de distribuție din municipiul Târgu- Jiu;
– 2,2 km conducte reabilitate pentru rețeaua de canalizare din municipiul Târgu – Jiu împreună cu 3 stații noi de repompare a apei uzate menajere – valoare 1.800.000 Euro fără TVA din care contribuția APAREGIO 480.000 Euro.

2.,, Lucrări la sursele de apă Târgu- Jiu rest de executat faza II –,, în desfășurare din anul 2017 până în anul 2023; valoare 1.500.000 Euro fără TVA.

3. ,,Reabilitarea și extinderea Stației de Epurare Târgu-Jiu rest de executat faza II,, în desfășurare din anul 2018 până în anul 2023 valoare; 2.250.000 Euro fără TVA.

A3. Programul POIM 2014 -2020:
,,Asistența tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Gorj în perioada 2014 – 2020,, în desfășurare din anul 2017 până în anul 2022 – valoare 2.700.000 Euro fără TVA și contribuție curentă APAREGIO de peste 170.000 Euro fără TVA, prin care se accesează fonduri de investiții cofinanțate din fondul de coeziune și fonduri naționale în Proiectul Major ,,PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ ÎN JUDEȚUL GORJ,, pentru aproximativ 200 milioane Euro fără TVA din care pentru municipiul Târgu- Jiu de aproximativ 96 milioane Euro fără TVA la care APAREGIO are fixată o contribuție de 6% (aproximativ 5,7 milioane Euro fără TVA) cu începere de la sfârșitul anului 2020 și începerea anului 2021, cu indicatori fizici în evaluare la finanțatori pentru:

Indicatori

B Din programul cu fonduri proprii în anul 2018 a fost desfășurat proiectul: ,,Stație de ridicare a presiunii apei în zona ANL – Narciselor – Târgu- Jiu, județul Gorj,, executat și pus în funcțiune până la 04.10.2018, pentru o stație modulară de ridicarea a presiunii apei împreună cu legăturile de integrare în rețeaua de distribuție amplasată în zona străzii Marin Preda din municipiul Târgu – Jiu – valoare 10.200 Euro fără TVA .

 

  PRETURI/TARIFE AVIZATE/APROBATE DE ANRSC pentru operatorii regionali pana la data de 30.04.2020 

INFORMARE

Referitor la postările apărute pe platforma de socializare Facebook a primarului
municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, Aparegio vine cu următoarea informare :
Domnule Primar al municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu,

Referitor la postarea dumneavoastra de pe Facebook, considerăm că este o dezinformare grosolană a populației despre faptul că societatea noastră, în această perioadă de criză, se ocupă cu : ‘’amenințări cu debranșarea asociațiilor de proprietari”. Afirmația este total nereală și fictivă!!! Fotografia postată de dumneavoastră pe pagina de socializare, cu acel aviz de debranșare, este trucată!!! Vă rugăm să vă uitați mai întâi la data când a fost emisă (27.02.2020). Oare nu este înainte de a fi declanșată situația de urgență?! Totodată, vă rugăm să aveți în vedere suma pe care o datorează asociația de proprietari, respectiv 90.000 lei, în loc de 189.979 lei. Vă întrebăm, ați uitat să puneți cifra ‘’1” în fața sumei sau ați făcut-o intenționat?! Domnule primar, vă anunțăm că suntem și noi constienți de gravitatea situației; nu trebuie să ne aduceți la cunoștință nici dumneavoastră, nici partidele politice, de faptul că populația are nevoie de apă în această perioadă! Vă spunem CLAR, atât dumneavoastră, cât și celor interesați, că, în această perioadă, compania de apa-canal a venit în sprijinul abonaților săi, au fost făcute înțelegeri de plată cu administratorii asociatiilor de proprietari! Oare nu credeți că dumneavoastră ar trebui să informați cetatenii cu privire la măsurile de protecție luate și comportamentul acestora în această perioadă? De ce vă grăbiți sa aruncați vina cum că am fi niste iresponsabili și nu ne gândim la gravitatea problemei cauzată de virusul COVID-19? Chiar trebuie să vă aducem la cunoștința că, din punct de vedere legislativ, activitatea trebuie să se desfășoare într-un cadru normal și firesc?! Dumneavoastră, oare, la primărie, în situația actuală (situația de urgență COVID-19), plătiți taxele și impozitele locale pentru cetățenii din Târgu-Jiu?! Este rușinos să vă faceți campanie electorală în această situație de criză mondială și vă aducem la cunoștință și dumneavoastră faptul că APA ESTE O NECESITATE, NU UN LUX!!! Vă asigurăm că noi suntem foarte conștienți de acest lucru!

Informare de presă

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la majorarea prețului la apă de 8 ori în ultimii 2 ani, informație tendențioasă și eronată care aduce prejudiciu de imagine operatorului Aparegio, societatea vine cu următoarele precizări:

Aparegio Gorj asigură exploatarea si dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din judetul Gorj din anul 2007 și nu distribuie agent termic către populația din municipiul Târgu Jiu.

Conform angajamentelor asumate prin Contractul de Delegare, începând cu anul 2013, operatorul a trecut la tariful unic apă-canal pe întreaga arie de operare, iar din 01.05.2019 tariful a fost ajustat aplicându-se indicele prețului de consum (transmis de către Agenția Națională de Statistică) pentru perioada 2013-2019 în cuantum de 7,18 %.

Ca și evoluție prețul la apă și canal din anul 2013 este prezentat în tabelul următor:

Se observă că în perioada 2013-2019 tarifele au rămas nemodificate, utilizatorii plătind din ce în ce mai puțin datorită scăderii cotelor de TVA (de la 24% la 19% și 9%). Astfel, tariful total pentru apa potabilă și canalizare (inclusiv TVA) a scăzut de la 6,2 lei in 2013 la 5,45 lei în 2019. Singura ajustare de tarif a fost operată începând cu 01.05.2019 ca urmare a evoluției indicelui prețurilor de consum (rata inflației) în perioada 01.07.2013-28.02.2019, creșterea fiind de 7,18%.

Informare de presă

Un grup de localnici din orașul Tismana s-a deplasat la sediul operatorului regional de apă și canal din județul Gorj pentru a purta discuții referitoare la intrarea în aria de operare a localității mai sus-menționate. Cu această ocazie au fost dezbătute probleme ale fostului și actualului operator. Totodată, reprezentanții Aparegio au stabilit activitățile pe care le vor derula în perioada următoare: identificarea tuturor consumatorilor contorizați (indexul și integritatea contorului) / necontorizați, încheierea contractelor de furnizare a apei și demararea acțiunii de igienizare a conductelor de aducțiune și distribuție, regularizarea facturilor (cu utilizatorii și vechiul operator).

Pe această cale, facem un apel către toți utilizatorii de apă din Tismana să încheie contracte de furnizare prin echipele mobile ale societății care se află în această perioadă pe raza localității sau prin deplasarea proprie la sediul Centrului de Exploatare și Distribuție a Apei Tismana unde fiecare consumator poate să aducă la cunoștința CED-ului problemele apărute în exploatarea sistemului de apă din localitate.

În cadrul întâlnirii a fost prezentat și „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Gorj”, în care sunt propuse investiții majore pentru UAT Tismana în valoare de 17 milioane de euro.

Informare de presă

Operatorul Aparegio Gorj a redeschis începând cu data de 19.12.2019 punctul de lucru din strada Nicolae Titulescu, nr 8, Târgu Jiu. Casieria situată în clădirea Casei Tineretului va avea programul de funcționare luni-vineri între orele 9.00-17.00. În locația recent renovată, utilizatorii noștri își vor putea achita facturile și, totodată, vor primi informații despre contracte, racordări, branșamente, lucrări executate de operator, serviciul de contorizări individuale întrucât, în paralel cu casieria operatorului, va funcționa și un front office, birou unde angajații vor oferi informații despre activitatea societății.

Menționăm faptul că facturile de apă și canal vor putea fi achitate în continuare și la celelalte două casierii din municipiul Târgu-Jiu, respectiv în zona Paralela 45 și strada Vasile Alecsandri(sediul Aparegio Gorj-CED Târgu Jiu).

Informare de presă

În dimineața zilei de vineri, 13 Decembrie 2019, Echipa S.C Aparegio Gorj S.A. a început acțiunea de verificare a instalațiilor de apă, a căminelor de vane, inventariere a sistemului de transport și distribuție apă pentru prevenirea înghețului și încheierea contractelor de furnizare a apei potabile și canalizare cu toți utilizatorii din stațiunea montană Rânca, și a-i sprijini în această perioadă aglomerată datorată sărbătorilor de iarnă începând cu ora 7:00.

Membrii Aparegio Gorj au luat legătura cu șeful cabanierilor din stațiunea Rânca, acesta oferindu-ne sprijin în identificarea consumatorilor care nu figurează în evidența operatorului regional de apă-canal, în vederea intrării în legalitate a acestora.

Echipele Aparegio Gorj au procedat la identificarea și curățarea căminelor de vane în nodurile principale din stațiunea montană Rânca, pentru buna funcționare a rețelei de apă în perioada următoare.

Personalul specializat pentru încheierea contractelor de furnizare a apei potabile și canalizare menajeră a facilitat încheierea contractelor cu proprietarii din Rânca. Această acțiune va continua “door to door” în perioada 13-15 decembrie 2019.

Caminele de vane au fost pregătite pentru sezonul rece prin izolare cu polistiren expandat pentru a preveni înghețul, s-a efectuat manevrarea vanelor închis-deschis, rămânând în poziția “deschis”, pentru buna distribuire a apei în stațiunea montană Rânca.

Sub sloganul “Ne garantați loialitate, vă garantăm fidelitate” s-a finalizat prima zi a acțiunii de verificare și pregătire pentru perioada de iarnă a stațiunii montane Rânca. Echipa Aparegio formată din 40 de angajați, împreună cu șefii Centrelor de Exploatare și Distribuție a apei au depus toate eforturile pentru ca atât locuitorii stațiunii cât și turiștii să nu întâmpine probleme pe perioada iernii.

Informare de presă

Având în vedere că operatorul Aparegio Gorj a preluat sistemul de alimentare cu apă și canalizare din zona montană Rânca, vineri, 13.12.2019, o echipă Aparegio Gorj formată din 40 de angajați se va deplasa în stațiune. Acțiunea vine în scopul verificării instalațiilor de apă, căminelor de vane precum și a manevrării acestora, a inventarierii sistemului de transport și a distribuției apei pentru prevenirea înghețului în sezonul de iarnă, pregătirii bazinelor de înmagazinare pentru asigurarea aportului de apă pentru următoarea perioadă (Sărbătorile de iarnă), și ,de asemenea, pentru încheierea contractelor de furnizare a apei potabile și canalizare menajeră cu toți utilizatorii din zona mai sus menționată.

Vor participa la această acțiune: șefii Centrelor de Exploatare și Distribuției a Apei din Târgu-Jiu, Târgu-Cărbunești, Bumbești-Jiu, Novaci, personalul specializat pentru încheierea contractelor de furnizare a apei și specialiștii pentru probleme tehnice.În cadrul acțiunii vor fi folosite și utilajele operatorului de apă și canal.

În cadrul verificărilor menționăm că utilizatorii care nu au contract cu operatorul vor trebui să intre în legalitate, în caz contrar vor fi debranșați de la rețeaua de alimentare cu apă.

Pe această cale, mai facem un apel către toți utilizatorii de apă/canal din zona Rânca să solicite sprijinul Centrului de Exploatare și Distribuție Novaci pentru a intra în legalitate( persoanele fizice și juridice fără contract). Pentru alte informații suplimentare vă stau la dispoziție datele de contact ale șefului CED Novaci- Nadia Dungă -numărul de telefon 0753898227,adresa de mail dunga.nadia@aparegio.ro cât si call center-ul societății 0253/920 unde veți fi îndrumați către departamentul tehnic și site-ul www.aparegio.ro.

Astfel de acțiuni vor urma și în weekend-ul 14.12.2019-15.12.2019 dar și în perioada următoare.

Ne garantați loialitate și noi garantăm fidelitate!