Începutul anului 2026 aduce o nouă investiție pentru comunitatea din localitatea Runcu. Administrația locală cu sprijinul operatorului, a concretizat astăzi prin demararea lucrărilor un obiectiv aflat pe lista priorităților pentru acest an. Astfel, UAT Runcu, pentru a veni în sprijinul localnicilor ( în perioadele de secetă și/sau precipitații abundente ) , a decis demararea execuției a 2 foraje de 150 m ce vor fi amplasate în zona Stației de Tratare- Alimentare cu apa potabilă din satele Biltișoara, Bilta și Valea Mare. Investiția va putea fi posibilă cu bani din bugetul local, studiul hidrogeologic fiind realizat de către geologul Constantin Cârlan.
AVARII
Program de furnizare a apei
Având în vedere seceta prelungită și diminuarea debitelor asigurate de sursele de apă, precum și în conformitate cu măsurile prevăzute în Programul de restricții, APAREGIO GORJ S.A. – informează consumatorii că furnizarea apei potabile se realizeaza după următorul program in localitatile:
Localitatea Pestisani
Satele: Pestisani, Borosteni si Hobita, după următorul program: 06:00-10:00 si 18:00-22:00 ;
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere. Facem apel la consumatori să utilizeze apa în mod responsabil, astfel încât resursele disponibile să poată acoperi necesarul tuturor utilizatorilor.
