Runcu beneficiază de primele 280 de racorduri de canalizare prin Programul Prima Conectare
Programul Prima Conectare se află în plină desfășurare. Vorbim despre localitatea Runcu, unde au fost realizate un număr de 280 de racorduri de canalizare. Beneficiarii, sunt persoane al cărui venit pe membru de familie nu depășește 3.000 lei (nivelul salariul minim brut aflat în plată).
Sute de familii din localitatea Runcu, județul Gorj, beneficiază de racord la canalizare, gratuit. Ajutorul vine din partea Administrației Fondului pentru Mediu prin programul Prima Conectare. Prin acest program, persoanele cu venituri reduse pot beneficia, indirect, de o finanțare de cel mult 1.900 de euro. Potrivit regulilor programului, banii nu pot fi ceruți autorităților direct de beneficiarii finali ai lucrărilor, ci doar prin intermediul operatorilor de apă și canalizare. Astfel, pana la 31.12.2029 (termenul maxim de finalizare al proiectului), un număr de 388 de familii din satele Bâlta și Bâltișoara vor beneficia de racorduri de canalizare.
Măsura de sprijin a făcut parte din Planul Național de Redresare și Reziliență, fiind preluată din luna decembrie 2025, exclusiv de Administrația Fondului de Mediu potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2025. În acest sens, astăzi, 29.12.2025, Aparegio Gorj SA și Administrația Fondului de Mediu a semnat Actul Adițional Nr 1 la Contractul de finanțare nr. 2/PC/29.12.2022 pentru proiectul ”PRIMA CONECTARE LA SISTEMUL PUBLIC DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE, COMUNA RUNCU, JUDETUL GORJ.
