Captarea de apă Bîlta ! O investiție finalizată, în inima naturii
Colaborare și realizări! Asta se poate spune atunci când vine vorba despre Aparegio și Primăria Runcu. Încă odată, cele două administrații, demonstrează faptul că sprijinul reciproc pentru binele comunității duce la obiective îndeplinite. Vorbim despre finalizarea investiției realizată de UAT Runcu locală “Reabilitare captare, mărire capacitate rezervor înmagazinare apă și Stație de tratare – alimentare cu apa potabila satele Biltișoara, Bilta și Valea Mare, comuna Runcu.” Operatorul de apă și canalizare și-a dorit să pună umărul la realizarea acestei investiții și a contribuit cu un aport financiar și sprijin în permanență oferit autorităților.
Prin acest obiectiv realizat, comunitatea din localitatea Runcu, primește incă odată implicarea și devotamentul autorităților locale, prin investiții gândite si menite să ofere o viată de calitate tuturor localnicilor.
