A fost semnat contractul pentru achiziția utilajelor

APAREGIO GORJ, prin directorul general Traian Pătrășcoiu, a semnat astăzi, 13.01.2021, contractul de furnizare din cadrul PROIECTULUI REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ SI APĂ UZATĂ ÎN JUDEȚUL GORJ. Valoarea investiției este de 12.205.680,00 RON, sumă ce va fi folosită pentru achiziția a 27 de vehicule, necesare în activitatea operatorului de apă și canal și care se regăsesc în lista de mai jos:

1.Autolaborator pentru prelucrarea pierderilor de apă ~1buc
2.Autolaborator pentru inspecție video canalizare CCTV ~1buc
3.Buldoexcavator pe roți cu set de cupe și picon ~9buc
4.Autocurățitor cu capacitatea de 7,5mc ~1buc
5.Autocurățitor cu capacitatea de 10mc ~1buc
6.Autospecială combinată 12mc ~1buc
7.Autospecială combinată 10mc ~2buc
8.Autospecială vidanjă 12mc ~2buc
9.Obturator pneumatic pentru rețeaua de canalizare Dn 200-500mm ~6buc
10.Obturator pneumatic pentru rețeaua de canalizare Dn 500-1000mm ~2buc
11.Autovehicul UIP ~1buc.

În data de 23.12.2020, SC APAREGIO GORJ SA a semnat contractul de finanțare pentru proiectul major PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APA SI APĂ UZATĂ ÎN JUDEȚUL GORJ, cod SMIS 144635, contract a cărui valoare totală este de 1.080.673.346,54 RON inclusiv TVA. Finanțarea nerambursabilă asigurată este de 839.103.597,57 RON, echivalentă cu 92% din valoarea totală eligibilă aprobată. Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene in cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 3.