Comunicat de presă

S.C. Aparegio Gorj S.A a implementat în aria sa de operare un proiect de investiții, cofinanțat din fondul de Coeziune, având ca scop general îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare în județul Gorj. Scopul acestuia este de a crea o infrastructură de apă și de canalizare la standarde europene de care să beneficieze toți utilizatorii de apă din mediul urban sau rural.

În urma modificării Legii nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv art.31, alin.14 – ,,Utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligația de a se racorda la sistemele publice de canalizare, existente sau nou-înfințate, dacă aceștia nu dețin stații de epurare avansată care respectă condițiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural”.

În aceste condiții S.C. Aparegio Gorj S.A. face apel către toți utilizatorii care nu sunt racordați la rețeaua de canalizare să inițieze demersurile pentru conectarea la sistemul public de canalizare, în zonele care acesta există.

Precizăm că, nerespectarea de către utilizatori a obligațiilor prevăzute prin Lege 241/2006, modificată, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2000 lei la 4000 lei de către personalul Gărzii Naționale de Mediu.

În localitățiile din aria de operare a S.C APAREGIO GORJ S.A unde nu există rețele de canalizare, până la realizarea lor, utilizatorii au obligația de a colecta apă uzată în bazine etans vidanjabile sau mini stații de epurare care sunt constituite și exploatate astfel încât să nu se aducă prejudicii mediului și sănatatii populatiei.

Vidanjarea apelor uzate se face de către operatorul regional sau de către un agent economic autorizat care a obținut de la operator ACORDUL DE DEVERSARE privind locul și condițiile de evacuare a apelor uzate.