Aparegio Gorj celebrează Ziua Mondială a Apei, sărbătorită în fiecare an pe data de 22 martie. În 2017, tema o reprezintă apele uzate, iar sloganul ‘De ce să irosim apa?’ are doi piloni principali: reducerea cantității de ape uzate și reutilizarea acestora.
Obiectivul marcării acestei zile este acela de a sensibiliza populația atât în privința potențialului pentru o cooperare extinsă, cât și asupra răspunsurilor la provocările cu care se confruntă managementul resurselor de apă, având în vedere creșterea cererii de acces la apă și la serviciile în domeniu.
În context, miercuri, 22 martie 2017, începând cu ora 11.00, reprezentanții Aparegio Gorj vor derula o acțiune de informare în zona centrală a municipiului Târgu-Jiu unde vor împărți pliante, pixuri,tricouri și insigne.
În acest moment, nu există activitate umană care să nu depindă într-un fel sau altul de consumul de apă. Fie că ne referim la agricultură sau industrie, fie că vorbim despre noile tehnologii sau despre continuarea tehnicilor tradiţionale de producţie, apa rămâne un element esenţial. O societate este direct influenţată de cantitatea şi calitatea apei. Lipsa acesteia determină tulburări grave în societate, cu repercusiuni directe în dezvoltarea populaţiei, în sănătatea şi educaţia cetăţenilor. O apă de proastă calitate are, de asemenea, efecte grave, iar consecinţele sunt unele pe termen lung, care pot influenţa decisiv evoluţia societăţii.