Comunicat de presă

Aparegio Gorj a demarat luni, 31 octombrie 2016, o campanie de conştientizare a populaţiei asupra efectelor pe care le are aruncarea deşeurilor în sistemul de canalizare. Angajații operatorului regional, echipați cu veste reflectorizante inscripționate cu mesajul campaniei, au împărțit pliante și au lipit autocolante în zona Lido şi pe străzile Plopilor, Teilor, Olari și Minerilor.

Campania de informare și conștientizare “Odată și-odată o să ți se înfunde! Canalizarea NU este tomberonul tău!” are un mesaj simplu: Deşeurile menajere nu mai trebuie aruncate în toaletă pentru că vor avea de suferit instalaţiile de canalizare, conductele, dar şi staţiile de pompare a apei. Utilizarea necorespunzătoare a acestora ne afectează pe toţi. Durata de viaţă a instalaţiilor scade, costurile de întreţinere şi operare cresc, iar toate acestea sunt suportate de către toţi membrii comunităţii.

Campania se va desfășura în fiecare zi, până pe data de 10 noiembrie 2016.