Comunicat de presă

Societatea ApaRegio Gorj a demarat o acțiune de contorizare în rândul instituțiilor și agenților economici care plătesc în sistem paușal. Astfel, în perioada februarie-martie 2016, au fost montați contori de apă la un număr de 17 de instituții publice și 43 de societăți comerciale. Potrivit graficului realizat de CED Târgu-Jiu, printre abonații contorizați se numără: Prefectura Gorj, Muzeul Județean, Muzeul de Cultură, Registrul Comerțului, Poșta O.D.P. Târgu Jiu, CFR Marfă, Bibliotecile: Iosif Keber, Centrală, Filiala Copii, Filiala Victoria, Protoeria Târgu Jiu, Biserica Creștină Baptistă, Biserica Creștină Maranată, BNR, OTP BANK. De asemenea, menționăm că în următoarea perioadă va fi contorizat și Tribunalul Gorj, instituția având înregistrată în acest sens și o cerere la sediul Aparegio Gorj.

Menționăm faptul că acest program de contorizări ce vizează abonații care plătesc în sistem paușal va continua și în următoarele luni până la finalizare.

Pe această cale solicităm tuturor societăților comerciale care dispun de spații la parterul blocurilor să solicite operatorului regional autorizare tehnică pentru contorizarea individuală, funcție de structura rețelelor interioare.